În Biserică există reguli pentru o bună viețuire dar ele nu sunt cunoscute de Creștini din cine știe ce motive. Răsfoind Pidalionul (Cârma Bisericii Ortodoxe) mi-a sărit în ochi la Prolegomena despre Ioan Postnicul, Canonul 8 care spune așa: „Cel ce a făcut malahie, patruzeci de zile se canonisește, cu mâncare uscată petrecând. Și în fiecare zi, o sută de metanii făcând.”
Tâlcuirea: «Canonul acesta rânduiește, că cel ce face malahie (sau onanie) 40 de zile să nu se împărtășească, petrecând cu mâncare uscată, adică cu pâine numai și apă, făcând și câte o sută de metanii pe zi.”» Problema e că tinerii din ziua de azi abia dacă mai trec pragul bisericii (construcției) deci cum e mai bine de procedat?
Dar hai să vedem nota de subsol: «Blestemata malahie în ziua de astăzi este o obștească și de suflet pierzătoare ciumă, stricând și pierzând pe cei mai mulți oameni ai lumii, și mai ales pe ticăloșii tineri. Asupra căreia oricâte ar zice cineva, având scop de a dezrădăcina din lume răul acesta înfricoșat și urât de Dumnezeu, niciodată s-ar socoti că sunt zadarnice și de prisos. Deci malahia este un păcat atât de urât lui Dumnezeu, încât a omorât pentru el pe Onan, fiul lui Iuda, carele mai întâi a arătat răul acesta, pe pământ. De la carele și s-a numit păcatul acesta Onanism. Că zice Duhul cel Sfânt la Facerea (cap 38, 10): „Și rău s-a arătat înaintea lui Dumnezeu, căci a făcut el aceasta, și l-a omorât pe el„. Și este socotința a oarecăror învățători, că Dumnezeu atât de mult urând pe filosofii cei mândri ai elinilor, i-a lăsat să se stăpănească de păcatul acesta, pentru pedeapsa slujirii de idoli, căci cunoscând pe Dumnezeu, nu ca pe Dumnezeu L-au slăvit. Și se încheie aceasta din ceea ce zice Pavel pentru dânșii: „Pentru aceea și i-a dat Dumnezeu întru poftele inimilor lor, de a necinsti trupurile lor întru sine-și” [Romani 1, 24]. De unde cu aceasta lor întru sine-și au arătat pe patima malahiei, după care același trup și lucrează și pătimește, el întru sine. Malahia precum zice Ioan al scării (în cuvântul 15) este o curvie ce se face fără de alt trup, din care a căzut marele sihastrul acela, ce mai înainte poruncea măgarilor celor sălbatici, iar în urmă de sălbaticii măgari diavoli s-a batjocorit. Despre care a zis atunci Dumnezeiescul Antonie, că mare stâlp a căzut. Pe malahie același Ioan (întru același cuvânt) moarte și pieire a căderii o numește, care de-a pururea se află și împreună cu noi se poartă, și întru înșine noi, și mai ales în tinerețile noastre. Deci, fiindcă păcatul acesta împreună cu noi se poartă, foarte cu anevoie este a înceta despre el, și a se pocăi cel ce a apucat a se prinde de el. Pentru aceasta un învățător pe malahie o aseamănă cu o mare mreajă a diavolului și a iadului, cu care a tras pe lume în pieire, și mulți se prind pe dânsa, iar puțini scapă. Și se bucură inima lui pentru multul vânat ce face cu această mreajă, și o tâmâiază, pentru că i-a prins multă hrană, și multe suflete, precum zice proorocul Avacum (cap 1, 15): „Pieirea în undițe a tras (pe lume) și o au tras pe ea în mreje, și o strâng în cursele sale. Pentru aceasta se va veseli și se va bucura inima lui, și va jertfi mrejei sale și va tămâia năvodului său că întru acestea a îngrășat partea sa, și mâncărurile lui alese.” Ce să zic multe?
- Acest păcat pricinuiește sufletului nu numai vătămare veșnică, ci și sănătății trupului vătămare. Veșnică vătămare sufletului pentru că îl lipsește de împărăția cerurilor, și îl osândește în munca iadului.
- Pricinuiește și vătămare trupului, la sănătate, pentru că precum toți doctorii de obște zic, și cei vechi și cei mai noi, că malahiștii sunt ticăloși și vrednici de jale, pentru că întâi se îngălbenesc, al 2-lea slăbește stomacul lor și nu pot mistui.
- Slăbește vederea ochilor lor.
- Își pierd glasul.
- Își pierd agerimea și ascuțimea minții.
- Își pierd ținerea de minte.
- Își pierd somnul cu oarecare visuri îngrozitoare.
- Le tremură trupul.
- Își pierd toată bărbăția trupului și a sufletului, și se fac slabi ca muierile.
- Le vine dambla.
- Adeseori le urmează scurgerea în vis, iar de multe ori și deștepți fiind.
- În sfârșit, în grabă îmbătrânesc, și mor rău”.
»
Această problemă e abordată și de oameni din afara Bisericii precum Jordan Peterson și Andrew Huberman:
Neofit, Patriarh al Constantinopolului — Pidalion — Cârma Bisericii Ortodoxe, ed. Credința Strămoșească, 2007. Pag.711